Ora 6:00Trezirea, constientizarea situatiei critice "zi de examen". Palpitatii, gaze stomacale, etc...
Ora 6:15Pregatirea mapei: cursul (carte+foi xeroxate), rezumate schematizate, servite + eventuale copiute. (ca si cand ai voie cu toata biblioteca pe banca)
Ora 6:30 Realizarea inutilitatii mapei "stufoase" la examenul respectiv. Reorganizarea mapei: 3 coli A4 + pix.
Ora 6:40 Plecarea conform orarului pentru a prinde "loc bun, first class"
Ora 7:15 Intrarea in sala de examen, ocuparea unui "loc prost, first desk". Locurile bune se terminasera deja de la ora 5:00. ...Excentrici...
Ora 8:00 Intrarea profesorului in sala de examen. Intrarea supraveghetorilor in sala de examen (primele reactii ale studentilor: Sugestii la adresa rudelor apropiate ale supraveghetorilor: mame, fii, fiice, neam, etc)
Ora 8:01:00 Anuntarea subiectelor....
Ora 8:01:30 Reactii la aflarea subiectelor...Fu**-ti **** **** de jegos Ora 8:02 Hai ba, ce facem? Mergem? Mai stai ba 5 minute, nu acum ca bate la ochi!
Ora 8:03 Hai ba, ce facem? Mergem? ...
Ora 8:30 Planul de calamitate A: Scriere in afara subiectului.
Ora 8:31 Terminat de scris.
Ora 8:32 Planul de calamitate B: auto-incurajarea (Cu siguranta ca si ceilalti scriu in afara subiectului...)
Ora 10:00 Epuizarea timpului de alocat examenului. Predarea foilor, zambitor catre profesor. Iesirea din sala. Ciudat, insa intrebarile gen "Ce-ai facut ma?" sunt insotite de raspunsuri strans legate de organe de reproducere.
Ora 11:30 Reintoarcerea in sala pentru corectarea tezei. (De)punctare corecta, cu argumente si explicatiiale profesorului extrem de bine intemeiate: "Nu, Nu, Nu. Hmmm... nu."
Ora 11:31 Cuvinte de ramas bun colegilor, incurajari, si traditionalul "Bag **** in ea de facultate. Mai bine dadeam in p*** mea la ASE!"
Ora 13:00 Acasa... Yahoo Messenger.... status adecvat situatiei. Invisible pentru dobitocii cu intrebari stupide.
Ora 14:00 Somnul de frumusete... ...noi sa fim sanatosi..
luni, 28 mai 2012
marți, 22 mai 2012
Bicicleta statică
Există un moment în viaţa oricărui leneş când îşi dă seama că de la lene a început să arate nasol. Că nu mai e ca la 16 ani, când corpul insistă să fie suplu şi ferm, absolut oricât ţi-ai bate joc de el. După o vârstă începe să arate fix cum ai grijă de el.
Şi e extrem de dezamăgitor pentru leneş. Aşa că leneşul se hotărăşte să se apuce de ceva exerciţii, să se menţină. Da’ nu de azi, că e marţi. De lunea viitoare. Că luni e o zi bună să începi chestii. Sau mai bine de pe 1, să fie ceva clar, începutul lunii.
Şi e complicat. Că leneşul ar putea să se ducă la alergat în parc. Dar nu vrea, că acolo sunt oameni care-l văd că aleargă şi o să creadă că nu e mulţumit de cum arată. Bine, nu e mulţumit de cum arată, dar nu trebuie să ştie alţii asta. Nu dă bine să vadă oamenii că stai prost cu stima de sine. Ar putea să se ducă şi la sală, da’ acolo e şi mai rău. Că acolo sunt unii care chiar ştiu ce fac. Şi e jenant să mori dupa ce alergi 500 de metri lângă un pachet de muşchi de pe banda alăturată, care tocmai a băgat 10 km şi abia a început să transpire.
Deşi, fie vorba între noi, pachetul ăla de muşchi a văzut sute de gelatinoşi la sală cum mor după 500 de metri. Că se duce zilnic. Deja s-a plictisit să râdă de ei de ani buni. Îl doare pe el la bască că ţie îţi tremură mâna când faci cu 30 de kile la piept.
Nu. E de căcat la sală. E ca şi cum ai recunoaşte că ai o problemă. Şi nu e o problemă. E ceva mic, de rezolvat în timpul liber.
Aşa că leneşul găseşte soluţia perfectă: o să-şi ia o bicicletă statică, să pedaleze în casă, în timp ce se uită la TV.
Şi decartează 2-3 milioane, ia una, pedalează la ea o dată la 3 zile timp de 2 săptămâni, după care concluzionează că nu contează cum arăţi, atâta timp cât te simţi bine cu tu tine.
Şi de aceea, dragii moşului, toate bicicletele statice din Univers se află după uşile de la sufragerie la cetăţeni şi adună praf.
Că bicicleta statică este un lucru extrem de anost. Îi lipseşte tot ce e frumos la ciclism: plimbatul, aerul curat, săritul peste chestii, mersul la vale fără mâini. Păstrează doar cel mai de căcat lucru din toată bicicleta: pedalatul.
Fetelor. Nu vă mai luaţi biciclete statice. Duceţi-vă, dracu’, la sală, că nu râde nimeni de voi. Alergaţi în parc, luaţi-vă o bicicletă cu roţi. Să pedalezi la o chestie fără să ajungi nicăieri e ca a te trezi cu spermă în păr fără să te fuţi.
Şi e extrem de dezamăgitor pentru leneş. Aşa că leneşul se hotărăşte să se apuce de ceva exerciţii, să se menţină. Da’ nu de azi, că e marţi. De lunea viitoare. Că luni e o zi bună să începi chestii. Sau mai bine de pe 1, să fie ceva clar, începutul lunii.
Şi e complicat. Că leneşul ar putea să se ducă la alergat în parc. Dar nu vrea, că acolo sunt oameni care-l văd că aleargă şi o să creadă că nu e mulţumit de cum arată. Bine, nu e mulţumit de cum arată, dar nu trebuie să ştie alţii asta. Nu dă bine să vadă oamenii că stai prost cu stima de sine. Ar putea să se ducă şi la sală, da’ acolo e şi mai rău. Că acolo sunt unii care chiar ştiu ce fac. Şi e jenant să mori dupa ce alergi 500 de metri lângă un pachet de muşchi de pe banda alăturată, care tocmai a băgat 10 km şi abia a început să transpire.
Deşi, fie vorba între noi, pachetul ăla de muşchi a văzut sute de gelatinoşi la sală cum mor după 500 de metri. Că se duce zilnic. Deja s-a plictisit să râdă de ei de ani buni. Îl doare pe el la bască că ţie îţi tremură mâna când faci cu 30 de kile la piept.
Nu. E de căcat la sală. E ca şi cum ai recunoaşte că ai o problemă. Şi nu e o problemă. E ceva mic, de rezolvat în timpul liber.
Aşa că leneşul găseşte soluţia perfectă: o să-şi ia o bicicletă statică, să pedaleze în casă, în timp ce se uită la TV.
Şi decartează 2-3 milioane, ia una, pedalează la ea o dată la 3 zile timp de 2 săptămâni, după care concluzionează că nu contează cum arăţi, atâta timp cât te simţi bine cu tu tine.
Şi de aceea, dragii moşului, toate bicicletele statice din Univers se află după uşile de la sufragerie la cetăţeni şi adună praf.
Că bicicleta statică este un lucru extrem de anost. Îi lipseşte tot ce e frumos la ciclism: plimbatul, aerul curat, săritul peste chestii, mersul la vale fără mâini. Păstrează doar cel mai de căcat lucru din toată bicicleta: pedalatul.
Fetelor. Nu vă mai luaţi biciclete statice. Duceţi-vă, dracu’, la sală, că nu râde nimeni de voi. Alergaţi în parc, luaţi-vă o bicicletă cu roţi. Să pedalezi la o chestie fără să ajungi nicăieri e ca a te trezi cu spermă în păr fără să te fuţi.
duminică, 13 mai 2012
Romanii nu au talent
M-am uitat şi eu la numărul Gogului care a câştigat marele premiu la „românii au sculament” pe net, de curioziate.
Şi am văzut un gospodar cu o musteaţă de vânzător de peşte făcând truculeţe ieftine, de-ălea pe care le înveţi de pe youtube în 10 minute.
Just, îţi ia o săptămână să prepari sau să faci rost de materiale. Da’ nu ţin nici de agerime, nici de inteligenţă. Nici măcar nu a venit cu ceva original. Genul de păcălici care în SUA n-ar avea loc nici măcar într-un bâlci de ţară. Pe care îl angajezi pe 100 de dolari să facă şmecherii la a 10-a aniversare a lu’ fii-tu. Şi vine şi cu un clovn la pachet.
Da’ na, suntem o ţară înapoiată şi genul ăsta de chestii încă mai uimesc masa de melteni nespălaţi.
Totuşi e mai bine ca anu’ trecut, când a câştigat Ţuţu, cu talentul lui de a fi orfan şi a face versuri puerile despre cum românii sunt super speciali.
Şi bine că n-a câştigat Skrem.
Skrem, nu uita, pentru noi, tu eşti Adrian Ţuţu doi!
Lasă coaie, asta e, nu eşti destul de orfan. În rest eşti la fel de bun ca ăla. Da’ spală-te pe mâini după ce te ştergi la cur, că de-aia faci conjunctivită. 90% din cazuri sunt din cauză că ajung microbi din fecale în ochi.
Dar să mă întorc la Gog. Gogule, ai noroc că trăieşti într-o ţară de înapoiaţi. Cu talentul tău, ai putea să fii cel mai mare magician din Bârlad.
Da’ io ţi-aş recomanda să investeşti într-o meserie serioasă, până nu învaţă şi gherţoii să dea pe goagăl „how to mentalist like a boss for free”. Că îţi fură toţi meseria.
Şi ce am învăţat anul ăsta? Că dacă nu eşti caz social, poţi câştiga, totuşi, concursul ăla.
Nu, evident că nu trebuie să ai talent. Trebuie doar să-ţi faci o campanie bună. Să ai prieteni pe net care să se milogească la cititori să te voteze şi să-ţi umpli cartierul cu postere cu tine. Să te voteze vecinii, că na. Eşti vecin cu ei şi au impresia că dacă o să câştigi, o să le dai şi lor de-o bere când te întâlneşti cu ei pe stradă.
Tragi la imprimantă afişe de vreo 5 milioane, mai dai şi vreo 2-3 milioane la nişte blogăraşi pişcotari şi câştigi 100 000 de euro. Merită investiţia.
Toate concursurile cu vot al publicului sunt retardate. Pentru că românul e retardat şi va vota mereu cu ăla cu care are ceva în comun, nu cu ăla care i-a plăcut cel mai tare. Românul va vota cu vecinul toată viaţa lui. Până la urmă ăsta e talentul, să ştii să storci voturi. Ce faci pe scenă e irelevant.
Şi am văzut un gospodar cu o musteaţă de vânzător de peşte făcând truculeţe ieftine, de-ălea pe care le înveţi de pe youtube în 10 minute.
Just, îţi ia o săptămână să prepari sau să faci rost de materiale. Da’ nu ţin nici de agerime, nici de inteligenţă. Nici măcar nu a venit cu ceva original. Genul de păcălici care în SUA n-ar avea loc nici măcar într-un bâlci de ţară. Pe care îl angajezi pe 100 de dolari să facă şmecherii la a 10-a aniversare a lu’ fii-tu. Şi vine şi cu un clovn la pachet.
Da’ na, suntem o ţară înapoiată şi genul ăsta de chestii încă mai uimesc masa de melteni nespălaţi.
Totuşi e mai bine ca anu’ trecut, când a câştigat Ţuţu, cu talentul lui de a fi orfan şi a face versuri puerile despre cum românii sunt super speciali.
Şi bine că n-a câştigat Skrem.
Skrem, nu uita, pentru noi, tu eşti Adrian Ţuţu doi!
Lasă coaie, asta e, nu eşti destul de orfan. În rest eşti la fel de bun ca ăla. Da’ spală-te pe mâini după ce te ştergi la cur, că de-aia faci conjunctivită. 90% din cazuri sunt din cauză că ajung microbi din fecale în ochi.
Dar să mă întorc la Gog. Gogule, ai noroc că trăieşti într-o ţară de înapoiaţi. Cu talentul tău, ai putea să fii cel mai mare magician din Bârlad.
Da’ io ţi-aş recomanda să investeşti într-o meserie serioasă, până nu învaţă şi gherţoii să dea pe goagăl „how to mentalist like a boss for free”. Că îţi fură toţi meseria.
Şi ce am învăţat anul ăsta? Că dacă nu eşti caz social, poţi câştiga, totuşi, concursul ăla.
Nu, evident că nu trebuie să ai talent. Trebuie doar să-ţi faci o campanie bună. Să ai prieteni pe net care să se milogească la cititori să te voteze şi să-ţi umpli cartierul cu postere cu tine. Să te voteze vecinii, că na. Eşti vecin cu ei şi au impresia că dacă o să câştigi, o să le dai şi lor de-o bere când te întâlneşti cu ei pe stradă.
Tragi la imprimantă afişe de vreo 5 milioane, mai dai şi vreo 2-3 milioane la nişte blogăraşi pişcotari şi câştigi 100 000 de euro. Merită investiţia.
Toate concursurile cu vot al publicului sunt retardate. Pentru că românul e retardat şi va vota mereu cu ăla cu care are ceva în comun, nu cu ăla care i-a plăcut cel mai tare. Românul va vota cu vecinul toată viaţa lui. Până la urmă ăsta e talentul, să ştii să storci voturi. Ce faci pe scenă e irelevant.
marți, 8 mai 2012
Citatele sunt pentru proşti
Citatele sunt pentru proşti
Există multe moduri de a părea deştept, şi dacă eşti extrem de prost.
Spre exemplu, dacă nu poţi transmite nimic complex, transmite ceva simplu într-un mod complex. Formulează-ţi ideile pompos, cu neologisme şi sinonime cu mai multe silabe decât primul cuvânt care-ţi vine în minte. Cu cât se înţelege mai greu ce ai vrut să zici, cu atât pare că ai vrut să zici ceva mai complicat.
E ca şi cum te-ai screme să ridici o damigeană goală. Dacă te scremi destul, trecătorul bănuieşte că e plină.
Sau, dacă nu poţi să spui ceva inteligent, întrerupe pe cineva care spune ceva inteligent. E la fel de uşor.
Vreau să ajung genul ăla de om ale cărui citate sunt puse pe Facebook. Să spun chestii destul de scurte încât să le poată înţelege şi analfabeţii care dau share la citate.
gen NU POŢI SIMŢI MIROSUL LIBERTĂŢII PÂNĂ NU TE DESCALŢI DE ŞOSETELE CONFORMISMULUI.
Cred că e destul de entelectual pentru fanii filosofiilor de maxim două rânduri care vor să pară deştepţi fără să depună un efort.
Când citează pe cineva, prostul vrea să spună:„Faptul că am ajuns într-o conjunctură în care să găsesc şi să apreciez isteţimea asta mă validează ca om şi mă face să par cult”.
Dar tot ce transmite e: „Uitaţi ce perlă de inteligenţă destul de scurtă încât să o înţeleagă şi să o aprecieze şi mintea mea simplă am găsit!”
În două rânduri nu poţi comunica ceva profund. Poţi comunica doar ceva ce sună interesant.
Şi orice om care digeră citate scurte şi le împărtăşeşte cu amicii ca să le arate ce isteţime a reuşit el să găsească e un cretin iremediabil, oricât de cunoscut şi valoros ar fi autorul citatului.
Să îi citezi pe Paler, Einstein, Oscar Wilde, Nietzsche şi alţii scoşi din context, probabil fără să le fi lecturat cap-coadă vreo carte, ca şi cum în citatul ăla e chintesenţa operei lor, e ca şi cum ai sări peste 12 ani de şcoală şi te-ai duce direct să-ţi ridici diploma de BAC.
Dacă ar fi ştiut ăştia ce gen de proşti o să ajungă să-i admire n-ar mai fi scris o carte întreagă în viaţa lor. S-ar fi mulţumit cu 5 pagini de citate. Mai mult decât suficient pentru intelectualul modern.
Desigur, uneori, în mijlocul unei argumentări, foloseşti câte un citat care-ţi întăreşte părerea, explicând contextul din care l-ai scos.
Dar nici un om mai inteligent decât o banană nu a trântit vreodată din senin citate, aşa cum fac toate maimuţele pseudointelectuale pe internet.
Aşa că propun ca, mereu când vedeţi un profund de-ăsta cum vomită câte un citat, să îi răspundeţi cu clasicul „M-ai dat jos de pe căcat”. (Am auzit- prima oară de la fostu’ coleg Marian, nu stiu dacă a scornit-o el)
E o frază simplă, care exprimă o trăire adâncă rău. Înseamnă că ce tocmai ai citit ţi-a cutremurat tot cotorul existenţei în aşa hal încât dacă ai fi fost aşezat pe veceu, ai fi căzut de pe el.
Şi am scris textul ăsta din paragrafe foarte scurte, să îl poată citi şi filosofii de internet fără să le fugă ochiul. Ba chiar am şi subliniat nişte părţi numai bune de pus citate la status/facebook/ ce o mai fi, în caz că 3000 de caractere e o lectură prea groasă.
Există multe moduri de a părea deştept, şi dacă eşti extrem de prost.
Spre exemplu, dacă nu poţi transmite nimic complex, transmite ceva simplu într-un mod complex. Formulează-ţi ideile pompos, cu neologisme şi sinonime cu mai multe silabe decât primul cuvânt care-ţi vine în minte. Cu cât se înţelege mai greu ce ai vrut să zici, cu atât pare că ai vrut să zici ceva mai complicat.
E ca şi cum te-ai screme să ridici o damigeană goală. Dacă te scremi destul, trecătorul bănuieşte că e plină.
Sau, dacă nu poţi să spui ceva inteligent, întrerupe pe cineva care spune ceva inteligent. E la fel de uşor.
Vreau să ajung genul ăla de om ale cărui citate sunt puse pe Facebook. Să spun chestii destul de scurte încât să le poată înţelege şi analfabeţii care dau share la citate.
gen NU POŢI SIMŢI MIROSUL LIBERTĂŢII PÂNĂ NU TE DESCALŢI DE ŞOSETELE CONFORMISMULUI.
Cred că e destul de entelectual pentru fanii filosofiilor de maxim două rânduri care vor să pară deştepţi fără să depună un efort.
Când citează pe cineva, prostul vrea să spună:„Faptul că am ajuns într-o conjunctură în care să găsesc şi să apreciez isteţimea asta mă validează ca om şi mă face să par cult”.
Dar tot ce transmite e: „Uitaţi ce perlă de inteligenţă destul de scurtă încât să o înţeleagă şi să o aprecieze şi mintea mea simplă am găsit!”
În două rânduri nu poţi comunica ceva profund. Poţi comunica doar ceva ce sună interesant.
Şi orice om care digeră citate scurte şi le împărtăşeşte cu amicii ca să le arate ce isteţime a reuşit el să găsească e un cretin iremediabil, oricât de cunoscut şi valoros ar fi autorul citatului.
Să îi citezi pe Paler, Einstein, Oscar Wilde, Nietzsche şi alţii scoşi din context, probabil fără să le fi lecturat cap-coadă vreo carte, ca şi cum în citatul ăla e chintesenţa operei lor, e ca şi cum ai sări peste 12 ani de şcoală şi te-ai duce direct să-ţi ridici diploma de BAC.
Dacă ar fi ştiut ăştia ce gen de proşti o să ajungă să-i admire n-ar mai fi scris o carte întreagă în viaţa lor. S-ar fi mulţumit cu 5 pagini de citate. Mai mult decât suficient pentru intelectualul modern.
Desigur, uneori, în mijlocul unei argumentări, foloseşti câte un citat care-ţi întăreşte părerea, explicând contextul din care l-ai scos.
Dar nici un om mai inteligent decât o banană nu a trântit vreodată din senin citate, aşa cum fac toate maimuţele pseudointelectuale pe internet.
Aşa că propun ca, mereu când vedeţi un profund de-ăsta cum vomită câte un citat, să îi răspundeţi cu clasicul „M-ai dat jos de pe căcat”. (Am auzit- prima oară de la fostu’ coleg Marian, nu stiu dacă a scornit-o el)
E o frază simplă, care exprimă o trăire adâncă rău. Înseamnă că ce tocmai ai citit ţi-a cutremurat tot cotorul existenţei în aşa hal încât dacă ai fi fost aşezat pe veceu, ai fi căzut de pe el.
Şi am scris textul ăsta din paragrafe foarte scurte, să îl poată citi şi filosofii de internet fără să le fugă ochiul. Ba chiar am şi subliniat nişte părţi numai bune de pus citate la status/facebook/ ce o mai fi, în caz că 3000 de caractere e o lectură prea groasă.
luni, 7 mai 2012
"Ce bine va sta impreuna"
Mereu când văd pe stradă, pe facebook sau cu benoclul pe geamul de la baie al vecinilor câte un cuplu fericit, îmi vine să le dau un şut în stern.
Pur şi simplu nu suport oameni care-s tandri şi vesei şi chiţăie şi se giugulesc şi se sorb din priviri. Mi se pare cel mai detestabil lucru din univers. E de la mine, nu e de la ei.
Unor oameni nu le plac şerpii. Mie nu-mi plac oamenii bucuroşi. Şi când îs doi, deja imi vine să vomit.
Dar, cum spuneam, e de la mine. Însă mai tare de atât mă enervează vitele proaste care behăie:
„VAAAI CE BINE VĂ STĂ ÎMPREUNĂĂĂ”
la imaginea mai sus menţionată.
Zic vite proaste pentru că pariez un coi şi o mână că nici un bărbat realmente heterosexual nu a spus vreodată „vă stă bine împreună”. Mi se pare una dintre cele mai cretine constatări din univers. Cum adică le stă bine împreună?
Cum îi stă lu’ Megatron şi lu’ Starscream împreună că sunt amândoi Decepticoni? Ce căcat vine asta? Sau în mintea vitei oamenii sunt ca piesele de puzzle, că se potrivesc sau ceva? Păi în cazul ăsta eu aş putea să-mi potrivesc protuberanţa în orice om mai mare de 3 ani. Ar fi un puzzle cam de căcat, pe care îl faci cum vrei.
Dar, vita de fapt vrea să sugereze că aşa, la trăsături şi chestii, oamenii ăia par a se potrivi.
Păi hai să vă spun o observaţie fină: un om care arată bine se potriveşte cu orice om care arată bine. Adică eu, spre exemplu, m-aş potrivi cu absolut orice tipă din univers care-i incredibil de frumoasă. Până şi Cabral care e foarte negru se potriveşte cu nevastă-sa. Că na, arată bine amandoi, ca oameni.
Urâţilor, din păcate, nu le stă bine împreună. Nu le stă bine nici singuri. Pe întuneric le stă bine. Sunt ca piesa aia de puzzle pe care a ros-o câinele şi s-a pişat pe ea şi s-a lăbărţat şi s-a fleoşcăit şi s-a şters de n-ai ce să mai faci cu ea. Dar nu e ca şi cum în sine, omul, arată mai bine din cauza proximităţii cu celălalt om.
Nu e ca şi cum corpurile lor creează o sinergie estetică şi formează o bestie cu 2 spinări şi nota 14 pe scara de la 1 la 10 a estetismului, atât de incredibilă încât toate fiinţele din jur au orgasm instantaneu şi trebuie să meargă ciudat că au chiloţii umezi.
Nu e nici un „împreună” acolo. Sunt doi oameni separaţi care stau în acelaşi loc.
Să spui „vă stă bine împreună” e ca şi cum ai spune „nici unul dintre voi nu e atât de urât încât să îl facă pe celălalt de căcat prin asociere”. Şi e un compliment extrem de imbecil.
Ştii cui i-ar sta bine împreună? Bocancului meu şi meclei tale.
Pur şi simplu nu suport oameni care-s tandri şi vesei şi chiţăie şi se giugulesc şi se sorb din priviri. Mi se pare cel mai detestabil lucru din univers. E de la mine, nu e de la ei.
Unor oameni nu le plac şerpii. Mie nu-mi plac oamenii bucuroşi. Şi când îs doi, deja imi vine să vomit.
Dar, cum spuneam, e de la mine. Însă mai tare de atât mă enervează vitele proaste care behăie:
„VAAAI CE BINE VĂ STĂ ÎMPREUNĂĂĂ”
la imaginea mai sus menţionată.
Zic vite proaste pentru că pariez un coi şi o mână că nici un bărbat realmente heterosexual nu a spus vreodată „vă stă bine împreună”. Mi se pare una dintre cele mai cretine constatări din univers. Cum adică le stă bine împreună?
Cum îi stă lu’ Megatron şi lu’ Starscream împreună că sunt amândoi Decepticoni? Ce căcat vine asta? Sau în mintea vitei oamenii sunt ca piesele de puzzle, că se potrivesc sau ceva? Păi în cazul ăsta eu aş putea să-mi potrivesc protuberanţa în orice om mai mare de 3 ani. Ar fi un puzzle cam de căcat, pe care îl faci cum vrei.
Dar, vita de fapt vrea să sugereze că aşa, la trăsături şi chestii, oamenii ăia par a se potrivi.
Păi hai să vă spun o observaţie fină: un om care arată bine se potriveşte cu orice om care arată bine. Adică eu, spre exemplu, m-aş potrivi cu absolut orice tipă din univers care-i incredibil de frumoasă. Până şi Cabral care e foarte negru se potriveşte cu nevastă-sa. Că na, arată bine amandoi, ca oameni.
Urâţilor, din păcate, nu le stă bine împreună. Nu le stă bine nici singuri. Pe întuneric le stă bine. Sunt ca piesa aia de puzzle pe care a ros-o câinele şi s-a pişat pe ea şi s-a lăbărţat şi s-a fleoşcăit şi s-a şters de n-ai ce să mai faci cu ea. Dar nu e ca şi cum în sine, omul, arată mai bine din cauza proximităţii cu celălalt om.
Nu e ca şi cum corpurile lor creează o sinergie estetică şi formează o bestie cu 2 spinări şi nota 14 pe scara de la 1 la 10 a estetismului, atât de incredibilă încât toate fiinţele din jur au orgasm instantaneu şi trebuie să meargă ciudat că au chiloţii umezi.
Nu e nici un „împreună” acolo. Sunt doi oameni separaţi care stau în acelaşi loc.
Să spui „vă stă bine împreună” e ca şi cum ai spune „nici unul dintre voi nu e atât de urât încât să îl facă pe celălalt de căcat prin asociere”. Şi e un compliment extrem de imbecil.
Ştii cui i-ar sta bine împreună? Bocancului meu şi meclei tale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)