A sărit din nimicul drumului întunecat de ţară, prea repede să pot să pun frână. S-a învolburat pe capotă, frângându-se târât pe şoseaua din spatele meu. Am întors şi am coborât. Inima mi se crăpa de coaste. Era încă vie. Abia. Ţigancă bătrână, uitându-se cu ură şi speranţă în acelaşi timp la mine. Se vedea clar că nu va supravieţui. Abia mai respira, o dâră de sânge scurgându-i-se din gura zdrobită. Gândul odios, concluzia inumană mi s-a strecurat rapid în minte. Eram tânăr şi prost. Dar eram tânăr. Nu se merita să îmi stric toată viaţa pentru o greşeală. O singură greşeală. Un căcat de greşeală. Răul era deja făcut. Nu aveam cum să o ajut cu nimic, chiar dacă aş fi sunat pe cineva. Nu o ajuta cu nimic să îmi stric eu viaţa.
Nu mă văzuse nimeni. Am luat-o de mâini şi târât-o în lanul de păpuşoi. Horcăia a moarte. M-am întors şi am plecat.
-Mă laşi aici? scuipă o întrebare, printre dinţii rupţi ţiganca bătrână.
Nu am zis nimic. Am mers în continuare spre maşină. Şi atunci un foşnet undui din frunzele de porumb. Un vânt tânguit se ridică din pământ şi îmi ţiui în urechi. Şi vocea ei cârâi puternic, cu ecou:
- Blestemat să fii! Târâtură fără suflet! Te blestem ca peste zece ani, în orice bar ai ajunge, oricând la orice oră să cânte Michael Jackson!
Poate să fie de rockeri, poate să fie de manelişti. Dimineaţa, seara, weekend, nu o să conteze! În orice cârciumă, bodegă, bar, bombă, dugheană, restaurant, cămin cultural sau autobuz cu casetofon vei intra, inevitabil va cânta Michael Jackson! Nu o să poţi să bei o bere fără să-l auzi pe Michael! Blestemat să fii!
M-am întors spre ea, furibund. Ochii îii luceau roşiatic, ca jarul când se stinge. Am răcnit râzând.
-Babă proastă! Nu îmi imaginez un context socio-cultural în care să fie plauzibil blestemul ăsta al tău peste fix zece ani! Taci! Taci şi mori!
M-am suit în maşină şi am condus până s-a terminat benzina. Deja eram convins că a trecut şi că am scăpat. Şi de ea şi de blestemul idiot.
Crunt m-am înşelat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu