Romantic

Am scos din portbagaj scaunele pliante. Inca sunt transpirat de pe drumul lung la 42 de grade. Insa merit un Peroni de la rece. Dau pe gat jumatate de sticla si o infig in suportul de pahar. Cand ma asez pe scaun, parca viata incepe sa aiba sens si orice urma de grija dispare, ca si stearsa cu buretele.

Masor distanta de la soare la pamant cu degetele, cum facea Bear Grylls. In 30 de minute apune. Prefer sa ma lafai in scaun, privind dincolo de munti, in timp ce doi fluturi ma deranjeaza si in departare suiera Transalpina cea aglomerata.

E o liniste care imi irita urechile. Suntem la peste 1400 de metri altitudine. Fara urme de gratare in iarba, fara chistoace aruncate si fara PET-uri imprastiate. Doar noi doi, in spatele masinii cu haionul ridicat. Fiatul se odihneste si el, respirand in sfarsit aer curat.

Nu indraznesc sa ma ridic de pe scaun, e prea bine. E ca atunci cand te-ai bagat in pat la caldura, iti gasesti locul, si suna telefonul din camera cealalta… Ultimul lucru pe care ai chef sa-l faci este sa te ridici.

Este ceva special cu muntele asta. Emana feromoni care te linistesc, eu asa cred. Sau e de vina iarba, aerul curat, pustietatea? Incep sa respir mai rar, nu ma mai doare nici spatele. Scot aparatul de fotografiat, trebuie sa prind bulina asta portocalie pe care o numim soare, cum se furiseaza dupa munte.

Offf, de ce am luat bere din asta la 0.33? Nu-i nimic, frigorifica e plina. Nu sunt nori deloc. Deasupra noastra, plin de randunele care isi fac de lucru. Scot cortul, sacii de dormit si masa plianta din porbagaj. Nu-mi ia mult, si noua noastra casa provizorie este in picioare. Fara intretinere, fara chirie.

Inca e lumina. Dar se instaureaza frigul. Insa asta ma bucura. Ca partea frumoasa, abia acum incepe. Primele stele se vad deja. Zambesc ca fraierul, de unul singur, si scot nerabdator telescopul din masina. Nu e vreunul profi, de vazut ce sex au extraterestrii de pe Venus, dar merge.

Ne incotosmanim, ca in doar 2 ore s-au facut 14 grade. Undeva, la limita vederii cu ochiul liber, din cand in cand mai apar niste faruri. Ne asezam pe patura calduroasa si ne luam in brate. Incep sa ma dau mare si ii arat tot felul de constelatii si galaxii, Andromeda, M31 sau Orion. Unele le-am vazut mai devreme si prin telescop.

Imi place. Imi place sa ma intind pe spate la munte, noaptea. In campul vizual lateral nu mai apare nimic, pentru ca esti cel mai inalt. Doar tu si stelele. Te simti si te crezi ca plutesti in spatiu. De nepretuit.

O noapte ca asta imi ajunge pentru toata saptamana urbana plina de cocalari, injuraturi, praf, coruptie si poluare. Nu bate nici urma de vant. Nu am chef de muzica.

Noaptea are muzica ei.

Scot aragazul portabil si fac un ceai fierbinte. Mancam niste sandwish-uri de la pachet, niste mure cumparata de la marginea drumului si uitam de foame. E intuneric bine de tot, luna rasare spre dimineata. O stea cade.

Si dupa ce intram in cort, la lumina felinarului, linistea ne apasa. Ne inghesuim in sacul de dormit. Ma deranjeaza o radacina de sub saltea. Incepe sa fie cald si o ganganie imi da tarcoale pe la urechi.

Ma uit la ea, cum zambeste gales de sub parul blond. Are ochii aproape inchisi, e obosita si somnoroasa.Ma strange tare ca sa o incalzesc si incepe sa ma muste de buza de jos.  Am ramas noi intr-un colt, restul lumii undeva departe. O masor din priviri, o miros, o ating. Stiu ce va urma si ard de nerabdare si emotie. Inchid lumina, o sarut pe frunte si ii zic:

- N-as fi crezut ca o fata ca tine, Bianca Dragusanu, va ajunge in sacul meu de dormit!

Fuck that!!! Sa lasam gluma la o parte. Am vrut sa incep serios si sa termin serios. N-am putut. Mi-e dor de fata mea, a plecat in Canada de doar 2 zile si parca ma strang peretii, devin claustrofob si e ciudat sentiment de dor… Oricum am vrut sa termin cu Fuego, ca e ziua lui azi. N-am putut, ca iar ziceau astia ca sunt gay. Dar ideea este alta, si aici nu glumesc: vine week-endul. Urca-te in masina, transforma povestea mea in realitate, ia-ti de o aripa iubita, familia sau prietenii, si petreceti o noapte sub cerul liber, in natura. E altceva. Si e frumos.

Cluburile de figuri

Sa va povestesc ceva amuzant. E vorba despre ce se intampla in cluburile de harfe din Constanta, acolo unde cel care vine sa consume devine cel mai mare fraier in viata si i se scrie pe frunte LOOSER, cu L mare de tot!

Nu demult, am vazut la stiri o descindere intr-o fabrica ilegala de alcool. Dar nu era o fabrica din aia care facea bauturi spirtoase no name, de le imbutelia in sticle de bere si le punea o eticheta dubioasa, gata sa fie vandute in bodegi obscure. Nu, nu asa. Ei bine, era o fabrica ce punea alcool in sticle JB, Jack Daniel’s, Chivas si Johnnie Walker. Sticlele, aparent originale si pesemne returnabile, erau umplute minutios cu un lichid de aceeasi culoare ca cel initial, facut cine stie din ce solutii chimice.

Cert este ca alcoolul cu pricina era intr-o cada, din aia, de facem noi dus sau baie cateodata (unii doar de ziua lor) si de acolo era turnat in sticlele de renume. Ca si cele originale, sticlele aveau picurator, sa nu dea nimic de banuit.

Ok, nu e nimic nou, ca fabrici de bauturi spirtoase de la care poti sa mori oricand, imbuteliate in conditii insalubre, unde misuna sobolani si gandaci, s-au tot vazut. Deci nu e ceva de speriat sau iesit din comun pentru Romania. Partea amuzanta, acum urmeaza.

Se pare ca ‘patronul’ fabricii avea contracte cu principalele cluburi din Bucuresti si Constanta. Astia de la stiri nu au vrut sa dea nume, precum Bellagio sau Fratelli, dar i-au scapat omului audiat intr-o declaratie la politie. Ce inseamna asta?


Clubul cumpara sticlele de 0.7 de scotch, whiskey sau bourbou cu 20 de lei/bucata. Un pret decent, daca stam sa ne gandim ca la Carrefour un Johnnie Walker costa chiar si 35 de lei la reducere.

Pana aici, din nou, nimic iesit din comun. Sa cumperi whiskey dubios de ieftin, chiar daca ce contine sticla este o pisoarca ordinara, nimic iesit din comun. Inca o parte amuzanta abia urmeaza: sa o vinzi unor prostovani cu 150 de lei sau 200 de lei, e cu adevarat de ras si cu curul!

Deci sa recapitulam: se duce omul care vrea sa se sparga in bashini in club, dupa ce si-a parcat masina S-Classe cu numere de Italia in fata, direct in statia de autobuz. Vine cu pitzipoancele dupa el si se vede cu tovarasii care fumeaza trabuc si au camasi decoltate pana la buric. Comanda frapiera, doua sticle de vodca sau whiskey, Red Bull, suc natural si beau pana dimineata. Costul total platit de patronul clubului: 70 de lei (cu indulgenta). Costul cocalarului prostit pe fata, dar care a fost admirat de lumea din jur si ovationat ca are frapiera: 1250 de lei.

Gata, e clar si foarte oficial: cea mai buna combinatie din Romania este sa fii patron de club. Te bazezi pe snobismul si prostia romanului care este dependent de kitsch si harfe. Vine omul, se distreaza, bea alcool de proasta calitate si se ameteste repede, dupa care mai cere si mai vrea, crezi ca mai stie el ce naiba baga in gura?

Credeti ca sunt povesti, sau ca am eu ceva cu cluburile astea de figuri. Gresit, nu am nimic. Ba chiar eu admir orice urma de profit de pe urma unor fraieri. Si acum 2 ani, cand m-a fraierit unul pe strada, pe mine personal, cu un iPhone, de m-a usurat de 500 de lei, dandu-mi in ultima clipa o replica, de m-am prins abia tarziu, am zis: bai baiete, tot respectul! Ti-ai gasit un fraier, un prost, un tampit ca mine sa-i iei banii, sa fii sanatos, ca-i meriti pe deplin!

Asa si cu cluburile. Fraier e ala care plateste, nu ala care cere. Nu le baga nimeni bani in buzunar celor care vor sa se sparga in figuri si sunt snobi prin definitie.

Si o sa va mai spun o intamplare recenta, spusa de cineva. Acum cateva saptamani, aniversarea cuiva in Crema. O sticla de suc, alde Santal sau ceva cu tenta naturala, la 1 litru, costa 80 de lei. O sticla de Finlandia sau Absolut, 200 de lei. Adica grupul de prieteni care a baut vodca cu pricina a avut dureri de cap toata noaptea, si vorbesc de bautori cu experienta, care nu se imbata asa usor. Concluzia? Au dat 80 de lei pe sticla de suc (asta macar era original) si 200 de lei pe sticla de vodca, probabil Scandic, in cel mai bun caz, daca nu, o bautura cu aroma de vodca facuta in cine stie ce oala de noapte…

Asa le trebuie, daca au ales sa se sparga in harfe. Nu ii inteleg pe oamenii astia.

Vrei sa dansezi? Sunt enspe miliarde de locuri in care sa dansezi. Du-te si in cluburile de figuri, cele mai bashinoase, danseaza, fa ce vrei tu, dar nu te lasa prostit de astia care iti dau cacat in loc de bautura pe care ai comandat-o. E ziua ta? Du-te frate la o terasa, undeva in aer liber, la restaurant, intr-un club cu preturi decente, asigura-te ca nu esti considerat ultimul prostovan din univers.

Dar cine sunt eu sa va spun unde sa mergeti? Imi cer scuze daca par un ipocrit. Vroiam doar sa va spun realitatea care sta in spatele mondenitatii, “glam-ului”, stralucirii si figurilor, ipostazelor cu paharul in mana si trabucul in dinti, in spatele figurilor ieftine si a cocalarismelor unora dintre noi.

Aveati impresia ca e ‘marpha’ sa o arzi in cluburile din Constanta? Stati linistiti, ca aia care se duc si sparg o groaza de bani sunt cei mai fraieri. De fapt, sunt luati drept cei mai fraieri si altii se imbogatesc de pe urma lor. Si bine fac!

Ghiolbanul de sala. Specie pe cale de inmultire

E peste tot! Te trezesti cu el dimineta, faci dus alaturi de el, te gasesti cu el la pranz, inchei ziua dimpreuna cu el. Si, ceea ce-i mai trist, se inmulteste in orice mediu

Baietii de la WWF, National Geographic, Discovery, Muzeul Antipa si departamentul "Sport" al Gradinii Zoologice de la Baneasca anunta, cu bucurie in suflet, descoperirea unei noi specii, despre care, pana acum vreo cinci ani, nu se stia mai nimic. Mai mult, numarul exemplarelor din "Ghiolbanus Rex", clasa nevertebratelor, e in continua crestere. Traieste in orice mediu dar, cel mai bine, se simte intr-o sala de fitness. Pentru identificare, iata cateva date oferite.

1. "Ghiolbanus" rex, denumire populara "Ghiolbanul de sala" vine, intotdeauna, dimineata, in adidasii de strada cu care intra DIERCT in paine. Nu conteaza ca afara a plouat, ca a calcat in rahati de caine, ca peste tot scrie ca "Se va folosi incaltaminte doar pentru sala!". Fin cunoscator al vietii inventatorului paratraznetului, Benjamin Franklin, baiatul cu "Time si money", motiveaza ca n-are, nici el, vreme de pierdut, de aia vine printre aparate exact cum se duce la bairam. In fas. In ritmul acesta, in toamna va face genoflexiuni in bocanci iar in iarna, in cizme.

2. Nu da, niciodata, binete, dupa mottoul: "Daca nu e cu mine, insemneaza ca e impotriva mea!" Corect, ce ar fi sa-i salutam pe toti din bloc, din piata, din metrou?

3. Cum ajunge in vestiar, ragaie. Ori a mancat ceva gras cu o seara in urma, ori liftul s-a depresurizat, iar comandantul n-a anuntat acest lucru. Ragaie asa, de bun venit, precum leul cand isi marcheaza teritoriul. Apoi, ragaie din nou, in timp ce-si impatureste tricoul "D&G" negru, mulat, si-si scoate colanele de la gat. Se da cu parfum. Nu dupa, ci inainte!!! Poate leaga o prietenie frumoasa cu cineva prin sala, bazata pe sentimente adevarate...

4. Vorbeste extrem de tare. La inceput, e stingher, nu cunoaste lumea. Apoi ii apar tovarasii. Incep sa faca referiri la miturile fundamentale ale poporului roman. "Bai, coae!", "Era miez", "Sa-ti traiasca mata!", "Ai meseria de bulangiu?" "Ai rezolvat-o pe corcodusa?" expresii si locutiuni care si lui Pruteanu, Dumnezeu sa-l ierte!, i s-ar fi parut greu de explicat la "Doar o vorba s-ati mai spun!" si asa mai departe. Apoi, inainte de a pasi in sala, precum Maximus in arena gladiatorilor, mai ragaie, de control, o data. E eliberat...

5. Trage de fiare cu pretenashii. Urca pe banda, transpira, lasa sudoarea muncii acolo, n-o sterge. De mic, l-a citit pe Edison. "Geniul este unul la suta inspiratie, 99 la suta, transpiratie!" El n-are inspiratie, asa ca...Cand oboseste, se pune pe scaunul de la "abdomene". Nu-i mai lasa pe altii sa lucreze. Scote mobilul, un "Vertu" luat din Obor sambata dimineata, ori din "Autovit", duminica, si se pune pe vorbit. Pentru asta foloseste gura si urechile, de ascultare. Cu ochii se uita spre bucisoarele fetei din fata si ii comunica tovarsului de dialog. "Coitze, e una buna rau aici! Ce i-ar face Mandea daca ar prinde-o..."

6. Nu pune, niciodata, ganterele la loc. Sunt argati care faca asta, ei de ce-si iau lovelele? Munca e grea, tata, grea.

7. Incepe, din nou, distractia din vestiar. Repriza a doua, trasul de steroizi. Rastoarna linguri de praf maro, se mai ragaie nitel, sa intre anabolizantele, dupa aforismul "cucul si mintea tre' sa ne ramana mici, sa nu ocupe mult loc". Nu executa dusul, se baga direct la sauna ori jacuzzi. Aici, iar distractie cu baetashii. Inoada prosoapele. Au vazut asta intr-un film cu Cozorici, "Fane Babanu" parca ii zicea, cand niste boieri dadeau garbace pe spinare slugilor necredincioase. Asa fac si ei. Moaie bumbacul in apa si "pac!" pe carca unuia care nu-i atent. De faza asta rad cam 10 minute, vreme in care fac bilute din mucii uscati din nas si ii arunca unul intr-altul.

8. Se aseaza, uzi, pe banci. Sunt fani Van Damme si asa se batea eroul lor in "Absent nemotivat", pelicula de suflet. Se usuca natural. Isi suna pitipoanca. Se vede cu ea la Mall, pe la patru dupa amiaza, ca soldatii. Va veni imbracat cu maieu alb, sa se observe ca a lucrat ceva de dimi, va suge o saorma cu de toate, dar va bea "Zero" sau "Light". La film nu se baga, nu e nimic misto. Si in plus, tre' sa se odihneasca. Se urca in 4x4-ul obligatoriu alb, ca-n clipurile lui Snoop, baga un CD cu Piti Talent, capodopera aia cu "M-ai ignorat pe Feisbuc / M-am apucat de baut" si demareaza. Maine are, din nou, sala.

old story..but..o zi prin Bucuresti

O sa va spun o intamplare mai ciudata. Care probabil ni se intampla tuturor, macar o data in viata. O zi perfecta, impecabila, fara probleme de nicio culoare.

Azi am avut treaba prin Bucuresti. Trebuie sa ajung si in Militari, dar si pana in Pipera. Ma urc in masina si o iau spre Unirii. Este luni dimineata, ora 8:30, exact atunci cand de obicei este nebunie curata in trafic. De la Muncii nimeresc semaforul pe verde si o tin asa pana inainte de Unirea. Nu am vazut in viata mea niste semafoare sincronizate atat de bine, incat poti chiar sa mergi constant, cu viteza legala, si sa ajungi la timp acolo unde ai nevoie.

Semaforul, dotat cu un cronometru care imi arata cate secunde mai am de asteptat, are deasupra un semn mare si vizibil: ‘Pentru un mediu inconjurator mai curat, dar si pentru ca masina dvs. sa fie mai economice, este recomandata oprirea motorului cand aveti de asteptat peste 30 de secunde’.

Zis si facut. Liniste completa la semafor, niciun motor nu se aude, toate cele 9 masini care asteapta odata cu mine si-au oprit pentru cateva secunde pistoanele.

Se face verde si ajung la Unirii. Este ceva aglomeratie: la stop, sunt 3 randuri de masini. Stau cateva secunde si plecam cu totii, traversand lejer intersectia uriasa din fata magazinului.

O masina din fata mea franeaza brusc. Cred ca am vedenii si ma sterg la ochi. Un sofer de TAXI pune avariile si coboara din masina grabit. O ia de mana pe o batranica ce cara un cos de cumparaturi si o ajuta sa treaca strada, in timp ce alti doi soferi opresc si ei, chiar daca aveau verde, si asteapta cuminti.

Doua fete tinere care stateau la stop aplauda si soferul de TAXI le face cu mana, urcandu-se inapoi in masina.

Plec mai departe, pe Cheiul Dambovitei. Asfaltul este drept, perfect, proaspat turnat. Nici daca as avea pe bord un pahar plin pana la refuz de cafea, nu as reusi sa pierd vreo picatura. Imi place de Oprescu, si-a facut treaba si a asfaltat absolut fiecare centimetru patrat de sosea.

Ma uit la ceas si au trecut doar 14 minute de cand m-am urcat in masina, si sunt deja la Eroilor. La Academia Militara, fac stanga si imediat ma opreste un politist care astepta dupa colt, pesemne la panda.

- Buna ziua, de ce nu semnalizati schimbarea directiei de mers?

- Domnule Agent, uitati-va si dvs ca mi s-au ars becurile pe semnal din partea din fata, cred ca este o defectiune a masinii din fabrica!

- Am inteles… Asteptati va rog 2 secunde.

Politistul se duce la masina de patrulare, ia ceva din portbagaj si se intoarce la mine. Imi da un set de becuri noi si imi spune ca daca am timp, ma poate ajuta sa le montez pe loc.

Ii multumesc si il asigur ca odata ajuns acasa, le voi monta singur. Imi ureaza sanatate, imi strange mana cu putere si imi spune sa am grija de mine si de familia mea cand sunt la volan.

Merg mai departe si ajung pe Iulia Maniu. Strada este destul de libera, mai ales ca nu exista nicio masina pe marginea drumului, acolo unde e plin de semne cu Oprirea Interzisa. Ma bucura nespus faptul ca soferii din Bucuresti respecta in sfarsit semnele de circulatie!

In 2 minute sunt la Cora Lujerului, unde am eu treaba. Parchez masina in subterana si ma intorc dupa vreo ora si jumatate de discutii cu cineva de la BCR. Ma intorc la masina si, ce sa vezi: nu mai porneste! Uitasem farurile aprinse la Logan si s-a dus naibii toata bateria…

Opreste un om care era cu un copil si impingea un carucior plin de cumparaturi.

- Pot sa va ajut?

- Domnule, nu am cabluri de curent, dar daca vreti, va las eu in drum daca va grabiti!

Ii spun ca trebuie sa ajung tocmai pana in Pipera, la mama naibii, si ca nu il pot deranja. Imi spune ca sta prin zona, asa ca nu e nicio problema. Ma urc suparat in masina noilor amici si iesim din parcare, la drum.

- Va deranjeaza daca imi aprind o tigara?

- Nu, nicidecum, e masina dvs.

Omul fumeaza si mai povestim una-alta despre politica si cursul Euro care a sarit de 2,5 lei. Dupa ce termina tigara, o stinge frumos in scrumiera masinii.

Ajungem in Pipera si ma lasa exact la ambasada americana unde vroiam sa ajung. Deodata, copilul sau de pe bancheta din spate ii spune tatalui sau de la volan:

- Tata, dar aici nu suntem in Berceni, la noi acasa!

Mi-e rusine si imi dau seama ca omul a facut un ocol urias doar ca sa ma duca pe mine. Ii multumesc si le promit indatorarea mea morala pentru gestul facut.

Ajung la aer conditionat, dupa ce am alergat prin caldura verii de afara. Imi suna telefonul:

- Buna ziua, de la Dacia Asistenta va sun. Unde vreti sa va aducem masina pe care ati lasat-o in parcare la Cora? I-am schimbat acumulatorul cu unul nou si acum o avem pe platforma.

Stiam eu ca cei de la leasing mai au o cheie, dar nu aveam habar ca sunt atat de bine pusi la punct si ca monitorizeaza problemele masinilor.

Dupa-amiaza ajunge si platforma cu masina mea la ambasada.

- Ne cerem scuze ca ati ramas fara curent, este vina noastra. Aveati din fabrica un acumulator mai slab, dar acum l-am inlocuit cu cel mai bun. Nu va costa nimic, nici deplasarea si nici platforma. Ba mai mult, aveti discount 50% la toate piesele pe care doriti sa le schimbati la masina, pentru deranjul facut. Uitati un card special de reduceri! Aaaa, apropo. Si v-am inlocuit si toate becurile de la masina!

Ma duc inapoi spre Constanta, in masina mea cu baterie si becuri noi. Si cand m-am trezit, erau 42 de grade, claxoane cu nemiluita, sute de masini blocate si un vatman coborase sa-l ia la bataie pe un taximetrist care parcase pe linie, pe Stefan cel Mare, in timp ce un politist nepasator statea linistit la umbra cu o bere in mana.